Strângere de donaţii pentru copia statuii Sfântului Gheorghe, din Praga

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează strângere de fonduri (donaţii) pentru ridicarea copiei statuii de la Praga, a Sfântului Gheorghe.

Scopul acţiunii de jumătate de an, demarate cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe, este de a dezveli, la aniversarea a 550 de ani de la naşterea oraşului oraşului, mult aşteptata statuie clasică a Sfântului Gheorghe.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe le-a încredinţat realizarea copiei statuii specialiştilor de la Academia de Arte din Budapesta şi, conform planurilor, aceasta va fi amplasată la intersecţia străzilor Oltului cu Petőfi Sándor, dezvelirea acesteia realizându-se până la sfârşitul acestui an.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, roagă cetăţenii oraşului să sprijine realizarea statuii, cu suma modică de 550 de bani, adică 5 lei şi 50 de bani, în schimbul căreia,  oraşul va dărui donatorilor o vedere, scoasă în ediţie limitată.



Bineînţeles, donaţiile se pot face în funcţie de posibilităţile fiecăruia, fiecare sprijin este primit cu mare bucurie.

Aceste donaţii se pot face în bani lichizi, la Biroul de Imagine şi Comunicare a Primăriei, sau se pot face în contul bancar numărul: RO57TREZ25621370201XXXXX.

Regulamentul strângerii de donaţii 550 de bani pentru copia statuii Sfântului Gheorghe din Praga